La aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Episcopiei „Dunării de Jos”, reeditarea uneia dintre cele mai valoroase cercetări privind trecutul eparhiei de la Dunărea maritimă este o iniţiativă ce trebuie semnalată şi lăudată. Publicată, în primă ediţie, în 1906, anul jubileului regal, marea sărbătoare a României la împlinirea a 40 de ani de domnie ai marelui Carol I şi a 25 de ani de la fundarea regatului, lucrarea diaconului Anghel Constantinescu este un model de studiu riguros documentat şi frumos scris. Semnificaţia volumului pentru istoria eparhiei este cu atât mai mare având în vedere faptul că, tot atunci, în anul 1906, se punea piatra de temelie, în prezenţa principilor moştenitori ai coroanei României, a Catedralei Arhiepiscopale ce împodobeşte strada centrală a oraşului Galaţi.
Republicarea volumului diaconului profesor Anghel Constantinescu merită apreciată atât ca gest de recunoştinţă pentru valoarea lucrării în sine, cât şi ca formă de neuitare pentru autorul său. Anghel Constantinescu este un nume de seamă în rândul preoţilor profesori de la Dunărea de Jos, veritabil învăţător nu numai prin menirea sa bisericească, ci şi prin implicarea sa în popularizarea cunoaşterii dimensiunii creştine şi naţionale a românilor. Demn urmaş al altor profesori cu vocaţie pentru cercetarea istoriei laice şi eclesiastice de la Dunărea de Jos (să îl amintim doar pe Moise N. Pacu), diaconul Constantinescu a manifestat de tânăr un viu interes pentru studiul istoric. Întreaga sa activitate didactică (a fost şi director al Seminarului Teologic „Sf. Andrei”) este în fapt un model de asemenea pasiune pentru cercetarea trecutului şi pentru diseminarea acestor informaţii către comunitatea locală.
Volumul republicat acum, opera unui tânăr de 31 de ani, este o cercetare matură şi valoroasă, atât prin structura sa, cât şi prin profunzimea detaliilor oferite. Tema este departe de a fi simplă, căci arealul Dunării de Jos are o bogată tradiţie creştină, ce acoperă în fapt întreaga existenţă a poporului român. Căci, mai mult decât oricare altă eparhie, Episcopia „Dunării de Jos”, aşa cum arăta ea la sfârşitul secolului al XIX-lea, reprezenta un simbol de unitate naţională. Acoperind, în anul 1906, judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa, eparhia „Dunării de Jos” însemna „unirea” religioasă a trei teritorii istorice – Moldova, Ţara Românească şi Dobrogea, fiecare cu o veche şi valoroasă moştenire creştină. Galaţii, sediul eparhial, aduceau cu sine şi o altă aspiraţie naţională, având în vedere întemeierea episcopiei în sudul Basarabiei, Brăila venea cu moştenirea Mitropoliei Proilaviei, în vreme de judeţele dobrogene continuau o tradiţie de viaţă religioasă ce data de la începuturile erei creştine.
Toate aceste realităţi însemnau necesitatea unor eforturi suplimentare pentru harnicul autor al acestei lucrări, la momentul redactării monografiei revizor eparhial în cadrul Episcopiei „Dunării de Jos”. Prima parte, o analiză a istoriei creştinismului în zona Dunării de Jos, este, desigur, o cercetare meritorie, însă autorul îşi demonstrează aptitudinile de cercetător în realizarea monografiei Episcopiei după întemeierea sa, în anul 1864. Informaţiile despre organizarea şi administraţia eparhială sub episcopatul P.S. Melchisedec Ştefănescu (1864–1879), contextul politic ce a determinat strămutarea la Galaţi a sediului eparhial, reorganizările şi noile realităţi eparhiale din perioada episcopatul P.S. Iosif Gheorghian (1879–1886), administraţia bisericească din vremurile episcopilor Partenie Clinceni (1886–1902) şi Pimen Georgescu (1902–1909) sunt extrem de valoroase şi reprezintă o sursă istorică primară pentru cunoaşterea acelei perioade. Mai ales că volumul harnicului şi luminatului preot este completat cu o întreaga diversitate de detalii despre activităţile bisericeşti desfăşurate în cadrul eparhiei, de la ctitorirea catedralelor şi a reşedinţelor episcopale şi până la activitatea culturală şi filantropică a aşezămintelor eparhiale (Seminarul „Sf. Andrei”, Societatea clerului român „Solidaritatea”, Azilul pentru văduve şi orfani, „Cărămidăria” Societăţii „Solidaritatea”, Şcoala de cântăreţi bisericeşti). Nu în ultimul rând, este extrem de utilă, în perspectivă istorică, partea ce relevă diversitatea etnică şi religioasă a eparhiei, cu o multitudine de lăcaşe de cult aparţinând enoriaşilor din alte biserici de rit ortodox sau eterodox (catolici, protestanţi, baptişti etc.), precum şi din afara credinţei creştine (evrei sau musulmani). Statisticile ce se regăsesc în întreaga monografie sunt surse de primă mâna pentru istoria eparhiei în primele sale decenii de existenţă.
Lucrarea are şi un rezumat în limba engleză, util având în vedere rigorile cercetării de astăzi. Considerăm, totuşi, intervenţiile mai puţin indicate pentru valoarea documentară a volumului, deşi înţelegem necesitatea unei astfel de măsuri pentru lectorul de astăzi. Cartea diaconului Anghel Constantinescu arată cât de importantă şi de actuală este şi chestiunea realizării unei noi monografii a Arhiepiscopiei „Dunării de Jos”, care să acopere, la fel de competent şi detaliat, cei 150 de ani de existenţă ai eparhiei.
Conf. univ. dr. Constantin Ardeleanu,
Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, Galaţi
FacebookContact